
Accident cu 2 răniți | O mașină a Poliției Locale Avrig a lovit un cap de pod și s-a răsturnat
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN 1, în zona localității Bradu. Un autoturism a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mârșa, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un cap de pod și a ieșit în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager, bărbat în vârstă de 35 de ani, din Avrig, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital, conștienți. Autoturismul implicat în autoaccident aparține Poliției Locale Avrig. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ au intervenit la un accident rutier în localitatea Bradu unde au acordat asistență medicală pentru două persoane.
„Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 57 de ani cu dureri lombare. Acesta este transportat la UPU Sibiu conștient. Cealaltă victimă a fost preluată de ambulanță SAJ” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B în localitatea Bradu, la un accident rutier, unde un autoturism a lovit un cap de pod.
„În urma accidentului două persoane au fost asistate de către echipajele SAJ și ISU. Echipajul SAJ a transportat la UPU Sibiu un bărbat de 35 de care a suferit un traumatism lombar” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă






























































