
Maria Herman este Campioană națională la cros | Foto
Sâmbătă a avut loc la Cocorăștii Mislii în județul Prahova, Campionatul Național de Cros Masters 2025. Printre sportivii care au luat parte la această competiție a fost și medieșeanca Maria Herman.
Atleta legitimată la Clubul Atletic Star Mediaș a reușit să obțină primul loc în proba de 8.000 metri Trail la categoria de vârstă 50+ și să câștige implicit titlul de Campioană Națională Masters.
„Pe dealurile ce încep să se ridice lin după ce treci de Ploiești, când în depărtare vezi deja crestele Bucegilor, s-au desfășurat în această frumoasă dimineață de iunie întrecerile Campionatelor Naționale de cros Master, o competiție rezervată celor retrași din activitatea de performanță, însă rămași cu sufletul dar și cu trupul implicați în mișcarea atletică din Romania.
Am auzit după concurs povești spuse despre curse de maraton alergate peste Ocean, care s-au întâmplat în urmă cu perioade de timp care se măsoară în jumătăți de secol, povești spuse cu aceeași emoție cu care au fost trăite. Ne îndreptăm tot respectul către cei pentru care atletismul face parte din viața lor, chiar dacă în buletine cifra zecilor din dreptul vârstei trece de 5, 6, 7, ca să nu mai spunem de 8…
O competiție reușită azi, aici, la Cocorăștii Mislii, pentru care și organizatorii merită aplauze” a fost mesajul transmis de către Federația Română de Atletism.
Foto: Facebook|Maria Herman






























































