Acasă Nova TV

Afecțiunile respiratorii sunt în scădere | Încă 2 decese cauzate de gripă

214

Afecțiunile respiratorii sunt în scădere | Încă 2 decese cauzate de gripă

În săptămâna 7, toate cele trei tipuri de afecțiuni monitorizate au înregistrat o evoluție descendentă, astfel:

IACRS – mențin aceleași caracteristici ca și în săptămâna precedentă, adică tendința de scădere (de la 2927 la 2704), procentul cel mai mare de îmbolnăviri la grupul 5-49 de ani, care totalizează 1819 cazuri, adică 67%, număr redus de internări (2,5%) și cele mai multe dintre acestea (circa 80%) la copii, 0 -14 ani.

Pneumoniile – deși în scădere cu 55 de cazuri, au prezentat o creștere cu circa 10 procente a numărului de internări, ajungând la 33% din cazuri, cu predilecție vârstnici peste 65 de ani, care reprezintă 37% din totalul acestora. De altfel, grupa vârstnicilor a avut și cele mai multe îmbolnăviri (187), după grupa 15-49 ani unde s-au raportat 202 cazuri.

În ceea ce privește gripa, aceasta înregistrează prima scădere a numărului de îmbolnăviri, după 5 săptămâni consecutive de creștere.
Avem 392 de cazuri, cu 166 mai puține decât în săptămâna trecută, săptămâna 6, când, cu un număr de 558 de cazuri s-a atins vîrful de îmbolnăviri, cel puțin până la acest moment. Numărul internărilor a scăzut și el la 17%.
Grupele 5-14 ani, cu 103 cazuri și 15-49 ani, cu 151, au fost cele mai afectate, împreună realizând 65% din total.

S-au raportat două decese și anume:
  • Bărbat, în vârstă de 80 de ani, confirmat prin RT PCR cu virus gripal A, nevaccinat cu vaccin antigripal, cu multiple comorbidități, internat în ATI – SCJU Sibiu.
  • Femeie, în vârstă de 69 de ani, confirmată prin RT PCR cu virus gripal B, nevaccinată cu vaccin antigripal, cu multiple comorbidități, internată în ATI – SCJU Sibiu.

În total, de la începutul sezonului de supraveghere 2024 – 2025, au fost raportate:
• 2870 cazuri de gripă (din care 227 confirmate prin RT PCR)
• 35418 cazuri IACRS
• 7958 cazuri de pneumonii.
Decese = 8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.