
Accident pe strada Carpați | Un autoturism a acroșat o motocicletă
Polițiștii rutieri au intervenit marți după-amiază la un accident produs pe strada Carpați, în municipiul Mediaș. Un autoturism a intrat în coliziune cu o motocicletă.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, un localnic în vârstă de 38 de ani a virat la stânga pentru a întoarce, încălcând marcajul continuu și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus de către o femeie în vârstă de 34 de ani, tot din municipiul Mediaș. Conducătoarea motocicletei a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital, conștientă” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în pe strada Carpați din municipiul Mediaș la un accident rutier.
„O femeie în vârstă de 34 de ani a primit îngrijiri medicale. Aceasta a fost transportată la spital având multiple traumatisme, conștientă” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: arhivă






























































