O șoferiță de 19 ani a intrat cu mașina în zidul unui imobil | 5 răniți
Sâmbătă seara, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe strada Avram Iancu, în Agnita. A fost implicat un autoturism condus de o tânără în vârstă de 19 ani.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei neadaptate, o tânără în vârstă de 19 ani, din Agnita, a virat la dreapta și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a celor 4 pasageri, care au fost transportați la spital conștienți” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pompierii sibieni au intervenit de urgență pe strada Avram Iancu din Agnita la un autoaccident. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ.
„Echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru cinci persoane: un minor în vârstă de aproximativ 17 ani care a suferit un traumatism cranian, a fost dus la CPU Luther.
Un minor în vârstă de aproximativ 15 ani cu traumatism la nivelul membrului inferior, a fost dus la CPU Agnita, o tânără în vârstă de 19 ani cu multiple escoriații a fost dusă la CPU Agnita.
Alți doi minori au fost preluați de echipajele SAJ” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip C în Agnita, pe strada Avram Iancu, unde un autoturism a lovit zidul unei clădiri. În urma accidentului au rezultat 5 victime, care au primit îngrijiri medicale de la echipajele SAJ și ISU prezente la fața locului.
„O tânără de 15 ani cu traumatism lombar a fost transportata la CPU Luther, o altă victimă de 17 ani, băiat, cu traumatism de genunchi, de asemenea la CPU Luther. Celelalte victime au fost transportate la spital de către echipajele ISU” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă