
Anexa unei cabane a ars complet în urma unui incendiu | Foto.
Sâmbătă dimineața în jurul orei 05:00, pompierii Punctului de Lucru Avrig au intervenit de urgență, pe Valea Avrigului pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei cabane. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.
„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă, existând posibilitatea de propagare la cabană. În urma incendiului anexa de aproximativ 40 mp a fost afectată în totalitate, precum și bunurile depozitate în interiorul acesteia.
Pompierii au reușit să limiteze incendiul astfel cabana a fost salvată. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un electrocasnic din anexă, mai exact un frigider. Nu au fost înregistrate victime” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: ISU Sibiu.






























































