
Băut la volan a pătruns pe contrasens și a provocat un accident soldat cu un rănit.
Vineri după-amiază, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN 7, în afara localității Boița. Au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre șoferi a fost rănit.
,,Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, la kilometrul 248, un sibian în vârstă de 52 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către alt sibian în vârstă de 40 de ani. Șoferul în vârstă de 40 de ani a fost rănit și transportat la spital. Testarea alcoolscopică a șoferului în vârstă de 52 de ani a indicat o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B pe DN7, la un accident rutier produs între două autoturisme.
,,Un bărbat de 40 de ani, a suferit un traumatism de membru superior și traumatism toracic. Bărbatul a fost asistat medical la fata locului și transportat la UPU Sibiu în stare stabilă” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
































































