
Accident între Ruși și Șeica Mare.
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă seara la un autoaccident rutier produs pe Drumul Național 14, între Ruși și Șeica Mare. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, după ce șoferul a făcut o depășire neregulamentară, iar apoi a pierdut controlul volanului.
,,Din primele cercetări rezultă că un bărbat în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Șeica Mare, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara carosabilului, pe partea dreaptă a direcției de deplasare. Conducătorul auto a fost transportat la spital conștient. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit pe DN 14 între Șeica Mare și Ruși, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
,,La fața locului echipajul a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, conștient. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, policontuzionat” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă






























































