
Au început înscrierile la Festivalul concurs intercultural județean de folclor Cununa Blăjelului.
Acesta se adresează soliștilor de muzică populară și dansatorilor amatori de toate etniile din întreg județul Sibiu, cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani. Participanții se vor prezenta în concurs cu melodii vocale și instrumentale populare specifice zonei sau etniei din care provin. Festivalul concurs va avea loc în data de 29 mai la Căminul cultural din Blăjel.
Festivalul concurs Cununa Blăjelului este organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, structura Clubul Copiilor Mediaș, Asociația Culturală ,,Cununa Blăjelului” în parteneriat cu Comuna Blăjel și Asociația ,,Domy Music Star”.






























































