Acasă Sibiu

Moarte suspectă a unui copil de 6 ani | Tatăl băiatului adus la audieri

687
copil de cinci ani împuşcat mortal

Moarte suspectă a unui copil de 6 ani.

Vineri dimineață în jurul orei 09:30, prin apel 112, un bărbat din localitatea Brădeni a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 6 ani, este decedat.

De îndată, a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată, unde, într-o cameră a locuinței, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului. În urma unei eximinări sumare, se pare că trupul copilului prezenta urme de violență.

,,Trupul copilului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului. În prezent, tatăl copilului este audiat cu privire la cele constatate de echipa de cercetare. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări, în vederea stabilirii situației de fapt și încadrării juridice a faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ACTUALIZARE:

Compartimentul Relații Publice din cadrul I.P.J. Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să comunice următoarele: Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, față de tatăl copilului s-a declanșat urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Cercetările în acest caz continuă.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.