Acasă Nova TV

Coliziune camion – autoturism pe DN 14 între Slimnic și Ruși

619
Laslea - înecat la târnava

Coliziune camion – autoturism pe DN 14 între Slimnic și Ruși.

Luni dimineața s-a produs un accident de circulație pe Drumul Național 14, între Slimnic și Ruși. Au fost implicate un autoturism și un camion. În urma accidentului, șoferul autoturismului a fost rănit și a ajuns la spital.

,,Pe DN 14, între Slimnic și Rusi, s-a produs o coliziune între un autoturism și un camion conduse din direcții opuse. Șoferul autoturismului a suferit vătămari corporale și a fost transportat la spital. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest accident” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferul autoturismului a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la Spitalul Județean Sibiu.

,,SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip B la un accident rutier produs între Slimnic și Ruși între un camion și un autoturism. Un bărbat de 52 ani cu traumatism toracic și de șold a fost transportat la UPU” a precizat Crinu Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.