
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc la Sibiu, cea de-a 37-a ediție a Târgului Creatorilor Populari.
În cele trei zile ale manifestării peste 5.000 de vizitatori au ajuns la Muzeul Astra, unde au avut ocazia să descopere peste 250 meșteri populari din toate zonele țării.
Aceștia și-au arătat priceperea la olărit, cusut, țesut sau prelucrarea fierului și a altor metale. Atmosfera a fost întreținută cu muzică și jocuri populare din Vatra Moldoviței.
Printre meșterii invitați s-a numărat și Emilian Căldăraru, din Brateiu. El a prezentat vizitatorilor o gamă variată de oale din cupru dar și ibrice pentru cafea. Pentru realizarea lor a folosit ciocanul și nicovala.
Conform organizatorilor, Târgul din Muzeul Astra a fost organizat cu scopul de a veni în sprijinul creatorilor populari, care au avut de suferit în plan economic din cauza pandemiei.
































































