Acasă Sibiu

Drumurile libere nu sunt piste de curse | Tânăr de 21 ani depistat cu 140 km/oră

2680

Un tânăr de 21 ani a fost depistat circulând cu 140 km/oră.

Incidentul s-a petrecut pe DN 1, la ieșirea din localitatea Săcel spre Săliște. Pe respectivul sector de drum viteza maximă admisă este de 100 kilometri/oră. Prin intermediul unei postări pe pagina din rețeaua de socializare Facebook, Poliția Sibiu atrage atenția că drumurile libere nu înseamnă faptul că acestea s-au transformat în piste de curse, iar traficul lejer nu înseamnă că radarele au dispărut din peisaj.

,,Fiind cu radarul pe DN1, trafic minim, ceea ce înseamnă că oamenii respectă normele impuse privind circulația…și dintr-o dată, aparatul înregistrează 140 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 100 km/h. Concret: km 328 + 500m, ieșire din localitatea Săcel spre Săliște.

La volanul mașinii a fost identificat un tânăr de doar 21 de ani, sibian.Dacă drumul național sau autostrada sunt libere, acestea nu devin pistă de curse și astfel de fapte se taxează, după cum s-a întâmplat și cu cel mai sus menționat. Trafic lejer nu înseamnă că radarele sunt trase pe dreapta. De fapt sunt pe dreapta…dreapta drumului” se arată în postarea de pe pagina Poliției Sibiu.

Foto: Poliția Sibiu

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here