Acasă Sibiu

Înșelătorii cu anunțuri fictive de închiriere a unor locuințe

303

Un bărbat a înșelat mai multe persoane cu anunțuri fictive de închiriere a unor locuințe.

La data de 29 ianuarie , polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un hunedorean în vârstă de 23 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a 7 infracțiuni de înșelăciune. 

„În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada iulie – septembrie 2019, prin postarea unor anunțuri fictive pe diverse site-uri de imobiliare și sub pretextul că deține mai multe imobile în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr, ar fi pretins și primit diverse sume de bani cu titlul de avans închiriere al imobilelor respective, bani pe care victimele îi depuneau direct într-un cont pe care presupusul autor îl oferea. Prin acest mod de operare, hunedoreanul și-ar fi însușit suma de 7.670 de lei.

La data de 29 ianuarie, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet  competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: stiribotosani.ro

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here