
Hanul Greweln a găzduit sâmbătă Spectacolul Verii.
Evenimentul organizat de Primăria Mediaș, s-a adresat copiilor care au participat la ediția din acest an a Școlii de vară, dar și tuturor doritorilor interesați. Participanții la evenimentul găzduit de Hanul Greweln, au avut ocazia să ia parte la ateliere de slime, de pictură, jocuri, concursuri și multe alte surprize.
Seara a fost animată de concerte susținute de elevi de la Clubul Copiilor Mediaș, formațiile Reea și Daggu Project, iar invitatul special al evenimentului a fost Tudor Turcu, care a susținut un recital.

































































