Acasă Revista Presei

Modificarea Legii Audiovizualului | Antivacciniștii ținuți departe de emisiunile tv

119
Modificare Legii Audiovizualului

Proiectul de modificare a Legii Audiovizualului, inițiat de USR a fost adoptat de Camera Deputaților cu 264 de voturi pentru și un singur vot împotrivă.

Modificarea Legii Audiovizualului prevede obligativitatea posturilor de radio și televiziune să prezinte „argumente medicale bazate pe dovezi” și să includă în emisiunile în care abordează teme de sănătate „opinia unui medic specialist cu experiență în tema abordată”, scrie hotnews.ro.
Proiectul de lege merge acum la Senat, care este for decizional.

Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii USR Tudor Pop, Emanuel Ungureanu (ambii membri ai Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților), Adrian Wiener (membru al Comisiei de Sănătate din Senat), Cristian Ghinea și Dan Barna. Inițiativa a fost semnată de majoritatea membrilor Comisiei de Sănătate.

Deputatul USR Tudor Pop a declarat că și-a propus să stopeze dezinformările din sănătate, precum cele „rostogolite” de anti-vacciniști sau cele de tip „salata de țelină amestecată cu salată de varză poate fi un tratament alternativ la cancer” printr-un proiect de lege ce vizează sancționarea televiziunilor, dacă nu cer și opinia unui medic.

Potrivit inițiatorilor propunerii legislative, o situație ce ar putea fi prevenită prin această propunere legislativă este „comunicarea iresponsabilă privind vaccinarea, în condițiile în care OMS arată că vaccinarea salvează anual peste 3 milioane de vieți”, iar „părinții nu vaccinează copiii din cauza mesajelor anti-vaccinare din mass-media„.

Citește mai mult pe hotnews.ro

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here