
Un cutremur de proporții a fost simulat marți la Mediaș.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu a organizat şi desfăşurat în municipiul Mediaş– Centura ocolitoare, un exerciţiu combinat. Acesta a avut ca temă un cutremur de mari proporţii cu epicentrul în Munţii Făgăraş, în urma căruia au fost afectate clădirile administrative ale autorităţilor publice locale, ale unor operatori economici importanţi, precum şi construcţii civile de locuit.
Tema exerciţiului a fost reprezentată de organizarea şi desfăşurarea intervenţiei cu forţe şi mijloace aparţinând subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu şi celorlalte forţe de sprijin (I.P.J., I.J.J., S.A.J., Centrul Chinologic, Crucea Roşie Sibiu și Mediaș, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Municipiului Mediaş) pentru limitarea efectelor situaţiilor de urgenţă generate de un cutremur în urma căruia au fost afectate clădirile administrative ale autorităţilor publice locale, ale unor operatori economici importanţi, precum şi construcţii civile de locuit din municipiul Mediaş.
În cadrul exerciţiului s-a urmărit modul de cunoaştere şi executare a atribuţiilor de către diferitele categorii de personal participante, în vederea organizării şi conducerii intervenţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, a modului de rezolvare şi acţionare în cadrul anumitor situaţii operative create, precum şi testarea noilor echipamente intrate în dotarea I.S.U Sibiu (containere multirisc şi tabere mobile).
La sfârşitul lunii octombrie s-a produs un cutremur de proporţii majore cu epicentrul în Munţii Făgăraş, având magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter. Unda seismică s-a resimţit cu precădere în zona de nord a judeţului, municipiul Mediaş fiind localitatea cu cele mai însemnate pierderi. Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti şi zeci de persoane rănite sau dispărute, se adaugă pagubele materiale, înregistrate la imobilele administrative şi de locuit, la reţele de comunicaţii, alimentare cu energie electrică, apă şi canalizare, căi de transport rutiere şi feroviare, sisteme de transport şi distribuţie carburanţi.