Acasă Sibiu

Hoţul a intrat pe geamul de la baie | Furt de 1.500 Euro

1118

Un hoţ a intrat pe geamul de la baia camerei unei pensiuni şi a furat un rucsac ce aparţinea unui cetăţean străin.

În cursul zilei de ieri, în urma activităților desfășurate și a datelor și informațiilor obținute, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au depistat și reținut în municipiul Sibiu au bărbat bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt.

,,Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, este suspectat că în data de 28.07.2016, în intervalul orar  2130 – 2400, ar fi pătruns prin escaladarea geamului de la baie în camera unei pensiuni din Sibiu, iar din interior ar fi sustras un rucsac ce aparținea unui cetățean străin. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1500 euro, constând în articole de îmbrăcăminte, laptop, aparat foto, acte de identitate și carduri bancare, precum și bani” se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu.

Împotriva bărbatului s-a dispus reținerea pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu.

Foto: bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.