
Primele cifre privind rezultatele pe judeţe la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale indică victoria – aşteptată, de altfel – a lui Klaus Iohannis în Transilvania.
Rezultatele parţiale anunţate, luni, de Biroul Electoral Central reconfirmă victoria lui Klaus Iohannis, candidat ACL la alegerile prezidenţiale, cu 54,50% faţă de 45,49% cât a obţinut Victor Ponta, candidat PSD-UNPR-PC, după numărarea voturilor din peste 99,7% din secţii.
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile în judeţul Cluj, obţinând 73,82% din voturi în turul al doilea al scrutinului prezidenţial, arată rezultatele finale comunicate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj. Preşedintele BEJ Cluj, Monica Trofin, a declarat presei, luni dimineaţă, că prezenţa la urne în judeţ a fost de 69,53%.
Rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale de la Braşov arată o victoria zdrobitoare a lui Klaus Iohannis care l-a învins pe Victor Ponta a o distanţă 27 de procente.
































































