Acasă Nova TV

Colţu` lui Alex – România de la televizor VS. România reală

91

Mediaşul începe să se obişnuiască cu protestele. Acum aproximativ un an, circa 100 persoane au protestat în Piaţa Regele Ferdinand I împotriva unui proiect de hotărâre care viza închiderea localurilor din centrul istoric la ora 22. Ieri cam acelaşi număr s-au strâns în Piaţa Corneliu Coposu. Au stat aproximativ o oră, au scandat ”Jos Băsescu”, ”Vrem anticipate”, ”Veniţi cu noi ca în 22”, iar apoi au plecat acasă. Nimic despre legea sănătăţii, nimic despre Raed Arafat. Un protest liniştit (cel puţin aşa a părut privit de sus), unul care a părut că trebuie să fie făcut, pentru ca şi Mediaşul să intre în hora oraşelor care au protestat în ultimele zile. Nu am nimic împotriva protestelor de acest gen.  Până la urmă protestul nu este altceva decât o formă democratică de exprimare.  Am citit în ultimele zile sute de comentarii şi materiale despre ceea ce se petrece în România. Am văzut imagini pe care nici acum nu am reuşit să le înţeleg. Cum poţi să explici comportamentul unor indivizi care distrug treptele Teatrului Naţional pentru a arunca bucăţi de marmură în ceilalţi participanţi la proteste, în forţele de ordine ? Dorinţa de a distruge, de a crea haos, de a face legea să dispară… Sau poate doar teribilism, puterea de a face ce îţi taie capul pentru scurt timp. Am văzut şi auzit revendicări politice. Spre surprinderea mea nu am auzit niciun răspuns politic demn de luat în considerare. Aparent clasa politică românească doarme (în special Puterea), este deconectată de la realitatea străzii, iar asta se vede chiar şi de la Londra după cum notează ”The Guardian”, însă nu şi de la Bucureşti. E clar că lipsa de reacţie nu va rămâne neplătită. Putem doar să sperăm că nota de plată nu o vom achita tot noi indirect (deşi aşa se va întâmpla). Nu pot însă să nu mă gândesc că în valul ăsta de proteste uităm să aruncăm o privire peste nişte cifre. Nivelul corupţiei 87%, soarta salariilor 83%, sistemul de sănătate 82%,  viitorul sistemului de pensii 80%. Astea sunt problemele reale ale românilor, obsesiile lor, conform unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), iar întrebarea firească este cine le va rezolva ?  Până să vină cineva cu un răspuns, şi în loc să continuăm să privim Românii diferite la televizor (pe Antena 3 e una, pe B1Tv e alta, pe OTV alta, la Realitatea alta şi tot aşa), Românii în care relatările şi comentariile nesfârşite despre proteste au devenit obositoare, mai bine haideţi înapoi la cotidian. Nu ştiu dacă ştiaţi, dar ieri s-a sărbătorit la Mediaş, Ziua Culturii Naţionale şi a poetului Mihai Eminescu (asta cu toate că aniversarea este pe 15 ianuarie), chibiţii au fost tot acolo în colţul parcului din Piaţa Regele Ferdiand I, copiii s-au întors la şcoală, patinoarul a fost aproape gol, în piaţa agroalimentară a fost ca de obicei agitaţie, fotbaliştii lui Cristian Pustai au alergat şi astăzi cu gândul la căldura din Antalya, baschetabaliştii au avut o zi liberă, circa 100 oameni au protestat în Piaţa Primăriei, circa 2.000 au intrat apoi pe internet pentru a-i vedea pe cei 100, iar enumerarea ar putea continua la nesfârşit. În România mea protestele au luat o scurtă pauză… şi totuşi mâine e o altă zi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.