
Cinci bărbați s-au încăierat la cârciumă pe fondul consumului de alcool.
În data de 15 decembrie, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr au reţinut pentru 24 de ore cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 – 33 de ani, domiciliaţi în localitatea Răşinari, cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„În fapt, în data de 11 decembrie, în jurul orei 01,20, Poliţia Municipiului Sibiu a fost sesizată cu privire la faptul că, într-o societate comercială de alimentaţie publică de pe raza localităţii Răşinari, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit o altercaţie între mai mulţi tineri care s-au lovit reciproc, incident în urma căruia un localnic în vârstă de 21 de ani a fost rănit şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate persoanele participante la scandal, iar în data de 15 decembrie s-a luat măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore, urmând ca, în data de 16 decembrie, cei cinci bărbaţi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă ca urmare a săvâşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr continuă cercetările” se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă






























































