Acasă Sibiu

Prins fără permis i-a oferit 1.000 Euro agentului de poliție pentru a scăpa de dosarul penal

874

Prins fără permis i-a oferit 1.000 Euro agentului de poliție pentru a scăpa de dosarul penal.

În cursul zilei de joi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 29 ani din comuna Cârţa, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Acesta a fost depistat la volan fără permis și a încercat să scape de răspunderea penală oferindu-i 1.000 Euro agentului de poliție care se ocupa de dosar.

,,Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că la data de 10.08.2023, bărbatul în vârstă de 29 ani a remis suma de 1000 de euro cu titlu de mită unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Marpod pentru a-l determina pe acesta să nu își îndeplinească corespunzător îndatoririle de serviciu și să conducă cercetările în dosarul penal în care inculpatul era cercetat pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permis într-o manieră în care să nu îi fie antrenată răspunderea penală pentru săvârșirea acestei infracţiuni.

În cursul zilei de astăzi 11.08.2023 procurorul a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile. Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu şi din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Alba Iulia” se arată într-un comunicat de presă remis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.