
Salonul de Iarnă – artă medieșeană contemporană, deschis încă 10 zile la Muzeul Municipal
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, reamintește publicului iubitor de artă că mai sunt doar câteva zile în care poate fi vizitată expoziția temporară „Salonul de Iarnă – artă medieșeană contemporană”, găzduită la sediul Muzeului Municipal Mediaș.
Expoziția colectivă reunește peste 100 de lucrări realizate în tehnici variate (pictură, grafică, acuarelă, iconografie, fotografie și sculptură) și aduce în prim-plan creațiile a 22 de artiști plastici medieșeni. Aceștia provin din generații și etape artistice diferite: de la artiști consacrați și recunoscuți, la tineri aflați la început de drum sau creatori animați de pasiunea pentru universul artei.
În cadrul expoziției expun artiștii: Iancu Băcilă, Romulus Boieru, Ion Constantinescu, Cristina Deva, Ioan Alexandru Eleneș, Marius Fodor, Ianis Gheorghe, Ana-Florina Ghiroagă-Paveliu, Ladislau Lazăr, Mario Lup, Horia Lupp, Horațiu Mureșan, Adriana Nemeș, Adél Palencsár, Cătălina Părău, Beniamin Nicolae Puică, Eugenia Roșian, Ioan Șarlea, Mădălina Tița, Niculae Țolea, Alexandru Vlasin și Dan Zaharia.
Scopul expoziției este de a readuce în atenția publicului o parte din realizările recente ale artiștilor locali și de a promova arta medieșeană contemporană în spațiul muzeal.
Expoziția este deschisă publicului până pe data de 20 februarie 2026, la sediul Muzeului Municipal Mediaș.

































































