Acasă Nova TV

Mobilitate Erasmus+ la Sevilla pentru elevii Colegiului „Școala Națională de Gaz”

600

Mobilitate Erasmus+ la Sevilla pentru elevii Colegiului „Școala Națională de Gaz”

În perioada 23 februarie – 13 martie 2026, un grup format din 20 de elevi ai claselor a XI-a, calificările Tehnician în turism și Tehnician în activități economice, însoțiți de 2 cadre didactice, de la Colegiul „Școala Națională de Gaz” participă la o mobilitate de formare profesională în Sevilla, Spania.

Mobilitatea se desfășoară în baza acreditării Erasmus+, domeniul VET – Formare profesională (Nr. 2022-1-RO01-KA120-VET-00010460), în cadrul proiectului „Competențe Europene pentru Oportunități Profesionale” (Nr. 2025-1-RO01-KA121-VET-000315190). Activitățile sunt realizate în parteneriat cu agenți economici din Sevilla, agenții de turism și companii din domeniul economic, care asigură cadrul practic de formare.

Obiectivele proiectului

Prin această mobilitate internațională, colegiul își propune: creșterea motivației elevilor pentru dezvoltare personală și profesională, îmbunătățirea competențelor și atitudinilor specifice calificărilor urmate, dezvoltarea valorilor europene și a spiritului civic și formarea competențelor privind protecția mediului și dezvoltarea durabilă.

Alte obiective sunt consolidarea competențelor digitale, perfecționarea abilităților de comunicare într-o limbă de circulație internațională, dar și
dezvoltarea capacității de lucru în echipă, într-un context multicultural.

Impactul mobilității

Participanții beneficiază de experiență practică directă în domeniul serviciilor, într-un mediu profesional caracterizat prin standarde ridicate de calitate în turism și activități economice. Regiunea Sevilla este recunoscută pentru tradiția și profesionalismul în aceste sectoare, oferind elevilor un cadru autentic de învățare și perfecționare.

La revenirea în țară, elevii vor valorifica experiența dobândită în activitatea lor profesională, devenind exemple de bună practică pentru colegi și partenerii economici locali. Experiența internațională contribuie, totodată, la creșterea șanselor de integrare pe piața muncii și la formarea unor tineri bine pregătiți pentru cerințele unei societăți moderne și multiculturale.

Această mobilitate reprezintă o oportunitate strategică de dezvoltare profesională și personală, consolidând dimensiunea europeană a educației și formării profesionale în cadrul colegiului și reafirmând angajamentul instituției pentru excelență și deschidere internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.