
Tânăr de 28 ani, cetățean străin, rănit după ce a căzut cu bicicleta | Avea 0,87 alcoolemie
În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au fost seziați, prin apel 112, despre faptul că pe strada Salinelor din orașul Ocna Sibiului se află un biciclist căzut pe carosabil.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Salinelor, un cetățean străin în vârstă de 28 de ani s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind vătămări corporale.
Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale în consecință” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă