
Bărbat reținut | Băut și fără permis a intrat cu motocicleta într-un copac.
La data de 6 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Ocna Sibiului, cercetat penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier. În fapt, la data de 5 mai, în jurul orei 18.45, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 105F, Valea Avrigului, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
„Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că motocicleta nu este înmatriculată sau înregistrată.
În consecință, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, față de persoana în cauză fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă
































































