
Un tânăr de 17 ani a fost rănit după ce un șofer a virat pe interzis
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Bihorului cu Doljului.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bihorului spre strada Ștrandului, un sibian în vârstă de 25 de ani ar fi intenționat să vireze la stânga pe strada Doljului, unde accesul este interzis, și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu condus de un alt sibian, în vârstă de 17 ani, care se deplasa pe strada Bihorului, din sensul opus de circulație.
Tânărul în vârstă de 17 ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier” a declarat Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip C cu medic, pe strada Bihorului, la un accident rutier produs între o motocicletă și un autoturism.
„În urma coliziunii a rezultat rănirea unui tânăr de 17 ani. Echipajul SAJ i-a acordat îngrijiri medicale tânărului și l-a transportat pe acesta la spital, el suferind o fractură deschisa a membrului inferior” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă
































































