
Bărbat de 40 ani găsit decedat pe stradă.
Miercuri dimineața în jurul orei 07.30, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană este decedată pe strada Arieșului din municipiul Sibiu. La fața locului s-au deplasat polițiști și reprezentanți ai Serviciului de Medicină Legală Sibiu, care au constatat că cele sesizate se confirmă.
„Identitatea persoanei nu a fost încă stabilită. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, cel mai probabil fără un domiciliu precizat. Din primele cercetări efectuate cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul nu au reieșit indicii că bărbatul ar fi fost victima săvârșirii unei infracțiuni. Cadavrul a fost preluat de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a trimis un echipaj de tip B în Sibiu, pe strada Arieșului, pentru un bărbat de aproximativ 40 de ani, care potrivit apelului de la 112 ar fi decedat.
„Echipajul sosit la fata locului a găsit într-adevăr un bărbat care nu mai prezenta funcții vitale, declarând decesul. Cauza decesului o să fie stabilită de către Serviciul de Medicina Legală. Poliția a fost solicitată la fața locului” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă





























































