
Incendiu generalizat într-un apartament dintr-un bloc | 15 locatari s-au autoevacuat
Pompierii sibieni intervin de urgență pe strada Țiglari din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un apartament. La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
„Incendiul se manifestă generalizat la interior apartamentului. Din bloc s-au autoevacuat un număr de 15 persoane” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu intervine în acest moment cu două echipaje în Sibiu, pe strada Țiglari,la un incendiu care se manifestă în apartamentul unui bloc. Din primele informatii este vorba de 15 persoane autoevacuate.
ACTUALIZARE:
La fața locului au fost suplimentate cu o autospecială de transport personal și două echipaje SAJ. Incendiul a fost lichidat. Se acționează pentru evacuarea fumului.
Din bloc au fost evacuate de către pompieri un număr de 21 persoane. Alte 2 persoane sunt monitorizate în apartamente. Un număr de 24 de persoane s-au autoevacuat din imobil.
Foto: ISU Sibiu































































