
Explozie pe strada Decebal din Mediaș | Un bărbat de 71 de ani a suferit arsuri și a ajuns la spital
Un bărbat în vârstă de 71 ani din municipiul Mediaș, a fost rănit în urma unei explozii produse sâmbătă după-amiază. Din câte se pare acesta ar fi încercat să taie un recipient metalic cu un flex. În recipient ar fi fost benzină, iar o scânteie a aprins vaporii și a provocat explozia.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B în Mediaș, pe strada Decebal, la un eveniment unde un recipient cu benzină a explodat. Evenimentul nu a fost urmat de incendiu.
„Echipajul SAJ a asistat medical un bărbat de 71 de ani care a suferit arsuri de gradul 1 și 2, pe torace, membre superioare și față. După acordarea primului ajutor și monitorizării pacientului acesta a fost transportat la CPU Medias în stare stabilă” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
O autospecială de stingere și o ambulanță SAJ au intervenit pe strada Decebal din municipiul Mediaș unde a avut loc o explozie neurmată de incendiu.
„Un bărbat a suferit arsuri și a fost transportat la spital de către echipajul SAJ” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ACTUALIZARE:
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unei explozii pe strada Decebal, din municipiul Mediaș.
Din primele verificări efectuate a rezultat că un bărbat, în vârstă de 71 de ani, cetățean străin, în timp ce ar fi efectuat lucrări de tăiere asupra unui recipient metalic, folosind un dispozitiv electric de tăiere, s-ar fi produs o explozie.
Polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Foto: arhivă

































































