
A fost inaugurat al doilea magazin Kaufland din Mediaș | 75 locuri de muncă noi | VIDEO
Kaufland România deschide un nou magazin în municipiul Mediaș, o investiție care a creat 75 de noi locuri de muncă. Situat pe strada Aurel Vlaicu numărul 33F, noul Kaufland este construit pe o suprafață totală de peste 5.200 metri pătrați, dintre care aproape 2.500 metri pătrați sunt dedicați spațiului de vânzare. Inaugurarea hipermarketului a avut loc miercuri după-amiază, iar acesta va fi deschis pentru public începând de joi, 17 septembrie, cu program zilnic.
Magazinul Kaufland de pe strada Aurel Vlaicu este al doilea din municipiul Mediaș. Pentru a asigura o experiență de cumpărături modernă și rapidă, noul Kaufland este echipat cu 14 case de marcat, dintre care 4 convenționale și 10 case express, de tip self-checkout. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.
Deschiderea noului magazin înseamnă și crearea a 75 de noi locuri de muncă, precum și continuarea colaborării cu producători și furnizori locali.
Magazinul Kaufland dispune de peste 240 locuri de parcare, inclusiv unele dotate cu stații pentru încărcarea autoturismelor electrice. Printre facilitățile noului magazin se numără și un grill modern, o vitrină asistată cu produse proaspete, precum și brutăria magazinului, unde clienții vor putea găsi produse coapte. Raionul de legume și fructe completează oferta de produse proaspete.
Noul Kaufland este prevăzut și cu o galerie comercială proprie, care oferă acces la o varietate de magazine și servicii, precum Inmedio, farmacia Dr. Max, cafeneaua de specialitate Bean Roasters Coffee, La Strada, restaurant de tip fast-food cu burgeri și pizza, precum și o zonă de terasă exterioară, alături de magazinul de fashion Sinsay. Galeria include și Băcănia Merindele Au Gust, unde clienții pot găsi produse de la producători locali.

































































