
Toleranță zero pentru alcool la volan! Trei bărbați, reținuți de polițiștii sibieni | VIDEO
Polițiștii sibieni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de trei bărbați, cercetați în cadrul unor dosare penale distincte, în principal pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Mediaș, implicat în evenimentul rutier produs în municipiul Mediaș din data de 20 august, precum și despre doi bărbați, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Sibiu, respectiv 22 de ani, din localitatea Roșia.
„În urma administrării probatoriului, față de cei trei bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și aplicării măsurilor legale în consecință.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu reamintește conducătorilor auto să nu conducă autoturismul după ce au consumat băuturi alcoolice. Făcând abstracție de infracțiunea comisă, o astfel de decizie poate avea consecințe grave, unele ireversibile, atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic” spune Vlad Teodosiu, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cazul șoferului de 39 ani din Sibiu
La data de 20 august, în jurul orei 23:15, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă, de către un bărbat, localnic, în vârstă de 39 de ani.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Astfel, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cazul șoferului de 22 ani
La data de 21 august, în jurul orei 01:45, polițiștii rutieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, unui autoturism care circula pe DJ 106S, dinspre localitatea Vurpăr către localitatea Roșia.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire, continuându-și deplasare cu viteză mărită, în încercarea de a se sustrage controlului. Polițiștii rutieri au pornit în urmărirea autoturismului, iar la ieșirea din localitatea Vurpăr, într-o curbă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma evenimentului, atât conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Roșia, cât și pasagerul de pe locul din dreapta-față, un minor în vârstă de 17 ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că tânărul în vârstă de 22 de ani nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul în cauză ar fi fost sustras de pe raza localității Vurpăr. De asemenea, în urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice.
































































