
Tânăr de 20 de ani, rănit după ce mopedul său a fost acroșat de un tractor
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs în localitatea Cașolț, la intersecția străzilor Principală cu Gării. Au fost implicate un tractor și un moped.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un vehicul de tip tractor, un bărbat în vârstă de 39 de ani din Cașolt, din cauze care urmează a fi stabilite ar fi pătruns pe celălalt sens de mers și a acroșat un moped condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitatea Cașolț.
Tânărul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier” spune Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în localitatea Cașolț, la un accident rutier.
„La fața locului un tânăr care conducea un scuter, în vârstă de aproximativ 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a suferit un traumatism la picior. A fost transportat la UPU Sibiu conștient” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă
































































