
Cum a fost la prima ediție a Festivalului berii de la Șeica Mică | VIDEO
Comuna Șeica Mică găzduiește, în această perioadă, trei evenimente dedicate iubitorilor de muzică, gastronomie și voie bună. Seria manifestărilor a debutat sâmbătă, 1 august, cu prima ediție a „Bierfest”, iar participanții s-au bucurat de muzică, bere rece și o atmosferă de petrecere, întreținută de DJ Tony del Mare.
Distracția va continua miercuri, 5 august, cu prima ediție a Sommerball/Balul sașilor, un eveniment care își propune să devină o tradiție. Cei prezenți vor avea parte de muzică live susținută de Combo Band, dans și o atmosferă de vară.
Seria evenimentelor se va încheia sâmbătă, 8 august, cu Weinfest, o zi dedicată vinului și gastronomiei. Vor participa 15 crame, care își vor prezenta cele mai apreciate vinuri, alături de o ofertă variată de preparate culinare.

































































