
Un minor de 15 ani din Valea Viilor, băut și fără permis, a furat o mașină și a lovit un autoturism parcat
La data de 19 iulie, în jurul orei 00:20, prin apel 112, polițiștii sibieni au fost înștiințați cu privire la un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale în localitatea Șura Mică.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au intervenit cu celeritate și au identificat autoturismul pe Calea Viilor din localitatea Șura Mică, condus de un tânăr în vârstă de 15 ani domiciliat în localitatea Valea Viilor.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri, au stabilit faptul că tânărul în vârstă de 15 ani, ar fi observat autoturismul în cauză în Piața Traian din localitatea Șura Mică care avea cheile în contact, s-a urcat la volanul acestuia și a condus autoturismul până pe str Calea Viilor unde a acroșat un autoturism parcat regulamentar.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale nefiind înregistrate victime. În urma testării alcoolscopice a tânărului în vârstă de 15 ani a indicat o valoare de 0,51 alcool pur în aerul expirat fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt în scop de folosință în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul și dispunerii măsurilor legale în consecință” a precizat Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă

































































