
Sportivii medieșeni au plecat spre Taiwan pentru Jocurile Internaționale ale Copiilor
Municipiul Mediaș participă la Jocurile Internaționale ale Copiilor din acest an cu o delegație formată din 16 de persoane. Competiția ajunsă la ediția cu numărul 58, se va desfășura în perioada 1-6 august, în orașul Hualien din Taiwan.
Ca și la edițiile anterioare, municipalitatea va sprijini financiar participarea delegației la această competiție internațională. Cei 12 sportivi și 4 antrenori care fac parte din delegație au plecat vineri spre București, de unde vor zbura în Taiwan.
Mediașul va fi reprezentat la Jocurile Internaționale ale Copiilor din acest an la două discipline sportive, fotbal și atletism.


































































