Acasă Nova TV

David Povară, locul I cu punctaj maxim la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice, secțiunea Istoria Românilor

409

David Povară, locul I cu punctaj maxim la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice, secțiunea Istoria Românilor

În perioada 21-24 iulie municipiul Satu Mare a găzduit Sesiunea națională de referate și comunicări științifice pentru elevii din învățământul liceal, la disciplina istorie. La această sesiune au participat 71 de elevi din 38 de județe, care au elaborat referate sau comunicări la secțiunile de Istoria Românilor și Istorie Universală.

Deschiderea oficială a evenimentului s-a desfășurat marți 21 iulie 2026 la sediul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, iar susținerea lucrărilor a fost găzduită de Colegiul Național Doamna Stanca.

Liceul Teoretic Axente Sever și implicit județul Sibiu a fost reprezentat de David Povară din clasa a XII-a Științele Naturii, îndrumat de domnul profesor Mihai Chiriac. Tema abordată de David a fost „Transilvania în contextul războiului de 30 de ani”. Abnegația, talentul oratoric și cursivitatea lui David Povară i-au adus acestuia premiul I la secțiunea Istoria Românilor, cu punctaj maxim de 100 de puncte.

Un alt reprezentant al municipiului Mediaș la această sesiune a fost Alex Stama de la Colegiul SNG, clasat pe poziția a 9-a. Cei doi medieșeni și-au câștigat dreptul de a reprezenta județul Sibiu la această sesiune națională de comunicări în urma etapei județene găzduite de Liceul Teoretic Axente Sever pe 22 mai.

Sesiunea de comunicări a fost pigmentată cu vizite la monumente și locații deosebite, cum ar fi Muzeul de Artă, Turnul Pompierilor, Teatrul de Nord, Catedrala ortodoxă sau Sinagoga din Satu Mare.

Sursa: Facebook|Liceul Teoretic Axente Sever

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.