Acasă Nova TV

Tragedie | 2 copii au murit după ce au căzut într-un pârâu | Anterior alți 2 copii ai aceleiași familii au decedat

373

Tragedie | 2 copii au murit după ce au căzut într-un pârâu | Anterior alți 2 copii ai aceleiași familii au decedat

Tragedie în localitatea Chirpăr. Doi minori, o fetiță în vârstă de 6 ani și un băiat în vârstă de 8 ani, au murit după ce au căzut într-un pârâu din apropierea locuinței lor. Inițial autoritățile au fost anunțate despre faptul că o fetiță a căzut în pârâu, astfel că la fața locului au fost mobilizate o barcă, un echipaj de scafandri, o autospecială de primă intervenție și două ambulanțe SAJ. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD Brașov.

Fetița a fost găsită în stop cardiorespirator, iar salvatorii au încercat să o resusciteze timp de aproximativ o oră, fără success însă. Ulterior, scafandrii au găsit și trupul băiatului în apă, acesta fiind și el declarat decedat.

Familia din Chirpăr a mai pierdut doi copii, în 2024, respectiv 2025. Unul a decedat la vârsta de 4 luni și jumătate, iar al doilea la vârsta de 3 luni, ambii în urma unor complicații după pneumonie.

În contextul decesului a patru copii în cadrul aceleiași familii, situația este tratată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Sibiului Sibiu ca o posibilă situație de risc, fapt care impune desfășurarea unei verificări și evaluări complexe, conform prevederilor legale, fără ca acest fapt să conducă automat la instituirea unei măsuri de protecție specială care să conducă la separarea  singurului copil rămas de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.