Un șofer de 72 ani s-a răsturnat cu mașina în afara drumului și a avut nevoie de descarcerare.
Sâmbătă dimineața, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN 1, în localitatea Cristian. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
„În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un cetățean străin, în vârstă de 72 de ani, din cauze care se vor stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a pasagerei, o sibiancă în vârstă de 50 de ani, ambii fiind transportați la spital conștienți. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui eveniment” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Cristian la un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și două persoane. La fața locului au fost mobilizate următoarele forțe: un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ cu medic.
„La fața locului au fost găsite două persoane dintre care una încarcerată. S-au efectuat manevre de descarcerare pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani care a suferit un atac de panică, a fost transportată la UPU Sibiu conștientă” a precizat Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a trimis de urgență un echipaj cu medic în localitatea Cristian, unde un autoturism a ieșit în decor și s-a răsturnat. Echipajele SAJ și ISU sosite la fața locului au asistat medical două persoane.
„După ce a fost descarcerat, un bărbat de 72 de ani a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat la UPU Sibiu, el suferind un traumatism de coloana vertebrală. O alta victimă, o femeie de 50 de ani, a fost transportată la UPU Sibiu de către un echipaj ISU, ea suferind un atac de panică” a declarat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă