Acasă Sibiu

Un șofer cu 0,68 alcoolemie rula cu 103 km/h în localitate

296

Un șofer cu 0,68 alcoolemie rula cu 103 km/h în localitate.

La data de 21 iulie, în jurul orei 08:00, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, șoferul unui autoturism a fost surprins de aparatul radar rulând cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.

Autoturismul a fost oprit de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Orlat.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.