O persoană decedată și una rănită după prăbușirea acoperișului unei case părăsite | Foto.
Joi după-amiază, pompierii Stației Agnita au intervenit de urgență la ieșirea din localitatea Apoș la o casă părăsită, unde s-a prăbușit acoperișul. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și una de primă intervenție.
„Trei persoane se aflau în interiorul casei în momentul prăbușirii acoperișului. Din nefericire un bărbat de aproximativ 20 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestuia. Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit o fractură la picior, acesta fiind preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la spital.
Cea de-a treia persoană nu are nevoie de îngrijiri medicale” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: ISU Sibiu