Acasă Nova TV

Festivalul de film în aer liber „La Perne” la Mediaș | 3 zile cu multe noutăți | Programul complet

1559

Festivalul de film în aer liber „La Perne” la Mediaș | 3 zile cu multe noutăți.

La sfârșitul acestei săptămâni va avea loc la Mediaș, Festivalul de film în aer liber „La Perne”. Evenimentul ajuns la cea de-a patra ediție, propune publicului spectator noi secțiuni și mai multe locații.

Astfel pe lângă filmele care vor putea fi vizionată în fiecare dintre cele trei seri în centrul istoric, vor avea loc spectacole stradale, spectacole de magie, filme pentru copii, concerte, lansare de carte și silent disco.

Festivalul care se va desfășura în perioada 30 iunie – 2 iulie, va avea loc în trei locații din municipiul Mediaș. Este vorba despre Piața Regele Ferdinand I, în aer liber, Casa „La Perne” din Piața Regele Ferdinand I numărul 6 și Brasserie 15 de pe strada Unirii.

Organizatori Festivalului de film în aer liber ,,La Perne’’ sunt Contrast Publicitate în colaborare cu Primăria Mediaș și Asociația Drag de Mediaș. Biletele la festivalul de film în aer liber sunt disponibile la Cafeneaua The Bean de pe strada Petofi Șandor.

Prima seară a festivalului va începe la ora 19:00 cu o lansare de carte aparținând Corinei Chiriac. De la ora 20:15, interpreta va susține un recital în Piața Regele Ferdinand I.

Spectatorii prezenți vor putea vedea apoi de la ora 21:15 cea mai așteptată comedie a anului, „Încă 2.0 Lozuri.” Un film cu care Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol revin pe marile ecrane și care a avut deja premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, iar cele două proiecții au fost urmărite cu sălile pline.

Tot în prima seară a festivalului la Brasserie 15 va avea loc Silent Disco, cu 3 DJ și 3 stiluri de muzică.

Filme de văzut

Cea de-a doua zi a festivalului va debuta dimineața la ora 11:00 în Casa La Perne din Piața Regele Ferdinand I numărul 6, acolo unde copiii vor putea vedea filmul Disney, „Encanto”.

După-amiaza de la ora 17:00 în Piața Regele Ferdinand I se va desfășura un spectacol de animație stradală și ateliere pentru copii, iar apoi de la ora 18:30 spectacolul „Bucătarul regelui”, cu teatru de păpuși, magie și experimente științifice.

De la ora 20:15 este programul spectacolul de jazz clasic „Un american la Paris”.

Primul film al serii va fi scurtmetrajul „Caraval” în regia Alesiei Morar și va continua cu filmul „Oameni de treabă” în regia lui Paul Negoescu. Producția românească din 2022, este încadrată în genul dramă-comedie neagră.

Este al patrulea film de lung-metraj regizat de Paul Negoescu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Iulian Postelnicu și Anghel Damian. Și în a doua seară a festivalului începând cu ora 23:00 la Brasserie 15 va avea loc Silent Disco, cu 3 DJ și 3 stiluri de muzică.

Program pentru toate vârstele

Cea de-a zi a festivalului va debuta dimineața la ora 11:00 în Casa La Perne din Piața Regele Ferdinand I numărul 6, acolo unde copiii vor putea vedea filmul „The Ice Age adventures of Buck Wild”.

După-amiaza de la ora 17:00 în Piața Regele Ferdinand I se va desfășura un spectacol de animație stradală și ateliere pentru copii, iar apoi de la ora 18:30 spectacolul „Miniomul de știință”.

De la ora 20:15 participanții vor putea vedea un concert unplugged al trupei Dinamic, iar la ora 21:05 va începe primul film al zilei, scurmetrajul „Te rog ai grijă de mama”, în regia Alesiei Morar.

Va urma apoi filmul „Ramon”, în regia lui Jesus del Cerro. Cap de afiș este simpaticul Pavel Bartoş, care joacă rolul unui om simplu, a cărui viață se complică după ce se îndrăgostește și decide să vină la București. Este vorba despre Ramon, un viticultor, care are parte de o mulțime de peripeții după ce ajunge la București pentru a-și găsi „marea iubire”. Viața lui se complică în momentul în care devine suspectul principal în furtul unui tablou de 50 de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.