Acasă Sibiu

Un jandarm aflat în timpul liber primul care a intervenit la o explozie în centrul Sibiului

529

Un jandarm aflat în timpul liber primul care a intervenit la o explozie în centrul Sibiului.

Cum se poate termina o scurtă plimbare prin centrul Sibiului? Povestește sergent major Crăete Adrian, care sâmbăta trecută, fiind în timpul liber, se plimba prin centrul Sibiului alături de logodnica sa. Ajunși în zona Podului Minciunilor au auzit un sunet ce părea să fie produs de o explozie.

,,Am fugit înspre locul de unde s-a auzit sunetul respectiv, timp în care am sesizat și un miros înțepător, a ceva ars, dar și a gaz. Neștiind ce este acolo, dacă sunt persoane în interior sau ce s-a întâmplat, am sunat repede la 112, pentru a anunța explozia. În acest timp, din interior a ieșit o fată, care era în stare de șoc și repeta încontinuu că i-a explodat soba, am intrat imediat, nu mai erau alte persoane acolo.

Am stat cu tânără afară, am încercat să o calmăm și până au venit echipajele de intervenție am îndemnat toți locuitorii clădirii să oprească alimentarea cu gaz, astfel încât să nu fie produse pagube și pentru a elimina toate riscurile. S-a terminat totul cu bine și, din fericire, nu au fost persoane rănite” povestește Adrian Crăete.

,,Jandarmul își desfășoară activitatea în cadrul instituției în domeniul ordinii și siguranței publice din luna septembrie a anului trecut, în urma reușitei la concursul organizat din sursă externă. Felicitări, atât lui Adrian cât și logodnicei lui pentru spiritul civic de care au dat dovadă!” se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.