Tamponare finalizată cu dosar penal.
La data de 17 ianuarie, în jurul orei 11:00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul General Vasile Milea, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Șelimbăr, nu a păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către o femeie.
Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a indicat un rezultat negativ în cazul conducătoarei auto, însă rezultatul testării bărbatului a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei, polițiștii Biroului Rutier Sibiu declanșând cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Foto: arhivă