Acasă Nova TV

Acțiuni de verificare în județ | Agent economic din Mediaș sancționat

3902

Acțiuni de verificare în județ în contextul pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

68 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.134 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 8 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 49 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei.

Dintre acestea 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii carantinei, ambele în zona de competență a Poliției Orașului Dumbrăveni, fiind vorba despre un bărbat de 50 și o femeie de 30 de ani, ambii din Laslea, aceasta din urmă fiind sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar bărbatul avertizat verbal.

De asemenea, alte 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei au fost pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare iar un agent economic din Mediaș a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea programului de funcționare.

Foto: arhivă

Articolul precedentRata incidenței cazurilor de COVID pentru ziua de 15 ianuarie
Articolul următorMinoră de 14 ani din Mediaș dispărută | Apelul poliției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.