Acasă Nova TV

Încă 2 contracte cu bani europeni semnate la Primăria Mediaș | VIDEO

1354

Încă 2 contracte cu bani europeni semnate la Primăria Mediaș.

Municipiul Mediaș primește aproape 39 milioane de lei, fonduri europene, pentru două obiective importante. Este vorba despre un proiect care vizează construirea de locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare și un loc de joacă pe strada Baia de Nisip. De asemenea, un alt proiect are ca destinație construirea unui Centru Social Comunitar de Agrement și Sport. Acesta va fi amenajat cu bani europeni pe strada Sticlei în zona sediului societății Transgaz.

Cele două contracte de finanțare au fost semnate vineri la Mediaș de către Primarul Gheorghe Roman și Simion Crețu, Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

De la începutul acestui an, Primăria Mediaș a semnat și alte contracte cu fonduri europene în valoare de aproximativ 64 milioane de lei. Acestea se referă la reabilitarea și modernizarea drumului Ighișului, construirea unui centru multifuncțional-educațional la fosta unitate militară de aviație, reabilitarea Școlii Gimnaziale din Ighișu Nou, respectiv reabilitarea Piaței Regele Ferdinand I, a străzilor din centrul istoric, dar și a Școlii Gimnaziale Numărul 4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here