Acasă Sibiu

Linii telefonice speciale pentru aparținătorii pacienților Covid | Toate informațiile

268
Linii telefonice speciale pentru aparținătorii pacienților Covid

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu introduce linii telefonice speciale dedicate aparținătorilor pacienților Covid pozitiv internați.

În contextul pandemic actual, când relaționarea este îngreunată de restricțiile privind accesul în unitățile sanitare, SCJU Sibiu creează noi facilități de comunicare pentru transmiterea informațiilor către beneficiarii serviciilor de sănătate și familiile acestora.

Astfel, începând din data de 16 aprilie, comunicarea aparținătorilor cu angajații spitalului pentru detalii privind starea de sănătate a pacienților Covid pozitiv internați se va realiza accesând numerele de telefon: 0269243961 și 0269220538.

În acest sens, a fost elaborată o nouă procedură privind modalitatea de comunicare.

             Ce trebuie să știe aparținătorii:

  • în ziua internării pacientului, aparținătorul desemnat în „Acordul de transmitere a datelor medicale”, va fi anunțat cu privire la starea pacientului la internare si va primi numărul Foii de Observație Clinică Generală a pacientului (FOCG), care reprezintă din acel moment un număr de identificare pe care acesta îl va comunica ori de cate ori va solicita informații despre starea de sănătate a pacientului;
  • pentru a asigura protecția datelor medicale precum și respectarea secretului medical, informațiile vor fi oferite doar acelei persoane care este desemnată de către pacient prin acordul de transmitere a datelor medicale;     
  • pe întreaga durată a spitalizării, aparținătorii desemnați pot suna la numerele dedicate, pentru a-și înregistra solicitarea în intervalul orar alocat;
  • pentru preluarea solicitărilor de informații de către registratorii medicali liniile telefonice dedicate vor funcționa de luni până sâmbătă inclusiv după următorul program: 08.00-12.00;
  • registratorul medical realizează identificarea apelantului, înregistrează solicitarea și o transmite către secția Covid unde este internat pacientul;
Informațiile solicitate de către aparținători nu vor fi primite în momentul solicitării ci vor fi comunicate ulterior, în cursul aceleiași zile, printr-un apel telefonic generat de registratorii medicali desemnați să gestioneze liniile dedicate, după obținerea informațiilor de la medicul curant/de gardă
  • medicul curant/medicul de gardă al pacientului completează pe fișa de solicitare datele medicale într-un format standard, care include următoarele informații: starea de conștiență, riscul de gravitate, evoluția pacientului, saturația de oxigen, afectarea pulmonară, necesitatea de oxigenoterapie, transferuri, posibilitatea externării în următoarele 24 ore; datele sunt retransmise registratorilor în cursul aceleiași zile pentru a fi comunicate solicitantului;
  • aparținătorii desemnați pot solicita informații o singură dată pe zi;
  • răspunsurile formulate se vor arhiva odată cu FOCG.

” … pentru a putea asigura bunele practici în comunicarea cu aparținătorii și din dorința de a facilita accesul membrilor desemnați ai familiilor la informațiile privind starea de sănătate a pacienților, am implementat acest serviciu de comunicare telefonică dedicat pentru zonele „roșii”.  Sigur, sistemul este unul perfectibil și vom implementa din mers eventuale corecții, dacă acestea se impun, dar este un important pas înainte,” a declarat managerul SCJU Sibiu, Florin Neag. (Foto Ora De Sibiu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here