Acasă Sport

Gaz Metan a învins Voluntari în primul meci oficial din 2021 | VIDEO

363
GAZ VOLUNTARI

Gaz Metan a învins FC Voluntari în prima etapă de Liga 1 programată în 2021.

Înaintea confruntării cele două formații erau vecine de clasament. Alb-negrii ocupau poziția a 12-a cu 16 puncte, în timp ce ilfovenii erau pe locul 13 cu 15 puncte.

Gaz Metan a început în formula: R. Pleşca – R. Romeo, O. Bačo, Yuri, R. Trif – Francisco Júnior, Y. Pambou – O. Horșia, N. Chamed, Valente – L. Nițu. Antrenor Jorge Costa.

FC Voluntari a început în formula: V. Rîmniceanu – M. Briceag, I. Armaş, I. Balaur, C. Achim – I. Gheorghe, L. Droppa, Ricardinho – S. Mailat, A. Stoica, R. Grădinaru. Antrenor Bogdan Andone.

Arbitrul întâlnirii de la Mediaș a fost Ovidiu Hațegan.

MINUTUL 34 OCAZIE GAZ METAN: Trif a centrat bine de pe parte stângă iar Chamed, din 11 metri, a șutat dintr-o bucată, portarul Rîmniceanu era ieșit, dar Armaș a respins din fața liniei porții, în corner. (VEZI OCAZIA AICI)

MINUTUL 42 OCAZIE GAZ METAN: Același Chamed, aflat liber în careu, a șutat puternic de la aproximativ 13 metri dar Droppa, cu un ultim efort, a deviat mingea în corner. (VEZI OCAZIA AICI)

FINAL DE PRIMĂ REPRIZĂ FĂRĂ GOL PE TABELA DE MARCAJ.

MINUTUL 51 OCAZIE VOLUNTARI: Briceag a șutat foarte bine de la marginea careului de 16 metri dar Pleșca a avut un reflex foarte bun și a deviat peste poartă. (VEZI OCAZIA AICI)

MINUTUL 70 GOOL GAZ METAN: Deaconu, intrat după pauză, a centrat din lovitură liberă de pe partea stângă, Ze Manuel a încercat să devieze din careu dar mingea i-a rămas la picior și cu un șut în colțul lung l-a învins pe Rîmniceanu. (VEZI GOLUL AICI!)

MINUTUL 73 GOOL GAZ METAN: Deaconu, aflat în acțiune, a centrat din stânga, portarul oaspeților nu a reușit să rețină și Ze Manuel a scos mingea din margine spre interiorul careului unde a fost plimbată de jucătorii gazului, iar în cele din urmă Valente i-o trimite tot lui Ze Manuel care o trimite în poartă. (VEZI GOLUL AICI!) … de la 0:18!

FINAL DE MECI: GAZ METAN – FC VOLUNTARI 2:0 după o partidă controlată de trupa lui Jorge Costa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here