Acasă Sibiu

Accident grav | Un microbuz cu 6 pasageri a intrat într-un cap de pod

2996

Un microbuz cu 6 pasageri a intrat într-un cap de pod.

Accidentul de circulație s-a petrecut vineri dimineața în jurul orei 5, pe DN 1, în localitatea Cristian. Șoferul unui microbuz condus spre Sibiu, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

,,În microbuz se aflau 7 bărbați, șofer plus 6 pasageri, circulau Ungaria – Covasna. Conducătorul auto are 69 de ani și este din Covasna. Toți ocupanții primesc îngrijiri medicale și sunt conștienți” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială transport victime multiple și două echipaje SMURD. De asemenea, SAJ Sibiu a trimis două echipaje medicale.

,,La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru 7 persoane de sex masculin, conștiente și neîncarcerate. 4 bărbați cu vârstele cuprinse între 15-69 de ani au fost transportați la UPU Sibiu dintre care 2 bărbați au fost transportați de echipajele SMURD, policontuzionați și 2 bărbați au fost transportați de ambulanțele SAJ” spune Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Articolul precedentRecomandări CJSU pentru magazine cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Articolul următorMedieșeancă de 25 ani dispărută | A plecat de acasă și nu a mai revenit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.