Acasă Sport

Gaz Metan pierde cu Sepsi după încă un meci în care a fost dezavantajată de arbitraj

477
Metan

Gaz Metan întâlnește Sepsi Sfântu Gheorge într-o partidă contând pentru etapa cu numărul 24 a Ligii întâi.

Tehnicianul Edward Iordănescu începe în formula Răzvan Pleșca, Romeo Roberto, Marius Constantin, Andre Micael, Răzvan Trif, Luis Aurelio, Antoni Ivanov, Ely Fernandes, Nasser Chamed, Darius Olaru și Mario Rondon.

Sepsi începe în formula Csongor Fejer, Gabriel de Moura, Adrian Rus, Igor Jovanovic, Abud Omar Khamis, Stefan Velev, Aliaksandr Karnitski, Joseph Mensah, Gabriel Vașvari, Florin Ștefan și Birahima Tandia.

Sepsi a avut un început bun de meci la Mediaș. În minutul 8, centralul Istvan Kovacs a indicat punctul cu var după ce mingea șutată de Mensah l-a lovit în mână pe Romeo Roberto, iar la faza anterioară a existat și un contact între Olaru și Jovanovic.

Tandia a executat lovitura de pedeapsă și a deschis scorul. În minutul 17, Gaz Metan l-a pierdut pe Răzvan Trif, care a fost accidentat de un jucător advers și nu a mai putut continua. În locul său a intrat Bradley Diallo.

În minutul 30, foarfeca lui Mario Rondon după un corner a trecut pe lângă poartă. Sepsi a avut ocazia să facă 2-0 în minutul 36, atunci când Florin Ștefan a avut o acțiune personală pe partea stângă, a pătruns în careul de 16 metri și a șutat pe lângă poarta lui Pleșca. Peste alte trei minute, gaziștii au avut șans egalării. Nasser Chamed a șutat cu efect către colțul lung, însă portarul oaspeților a reușit să respingă în corner.

Gaz Metan a avut prima ocazie a părții secunde. În minutul 59, șutul lui Nasser Chamed din lovitură liberă de la 25 metri a trecut puțin pe lângă poarta lui Fejer. În minutul 73, Gaz Metan a avut un penalty clar neacordat de către arbitrul Istvan Kovacs. Antoni Ivanov a centrat de pe partea stângă, Rus a lovit mingea cu mâna, dar centralul a arătat că jocul poate să continue.

Cu un sfert de oră înainte de final, Sebastian Mailat a primit o minge în careul de 16 metri, dar a șutat pe lângă poartă. Partida s-a terminat în cele din urmă cu victoria la limită a oaspeților, iar Gaz Metan și-a luat adio de la play-off.

Declarații Edward Iordănescu și Eugen Neagoe

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here